Pentru o foarte permisiva tema a concursului lansat de Melami, numita Resetarea de primavara, imi depun si eu candidatura. Cand s-a aratat pentru prima data concursul eram sigur ca nu o sa particip, prezentarea peretelui Melaniei, desi m-am bucurat tare 'cunoscandu-l', m-a cam inhibat. Acum, desi ideea postului era conturata doar cu mentiunea in afara concursului, particip, tot cu o usoara rezerva. N-am reusit inca sa-mi creez un altar unde sa ma adun cu totul si saracia posturilor de pe acest blog nici atat nu-l ridica la rangul de coltar virtual.
pe picior de ...duca[about to run] Imi place sa umblu, cand haihui cu totul, cand atat cat scap pe langa treburile pe care le am; about2run, ca dor de duca imi suna chiar prea relaxat, e primul meu nume virtual, ales pe vremea cand insemna altceva. Acum hoinareala nu mai inseamna ca fug pentru a ma regasi sau cauta un loc potrivit mie, ci bucuria de a descoperi lumea, cu bune si rele, cu zlatne si oasuri, cu oameni buni sau inraiti, in toti gasesti macar o anecdota, daca nu o poveste in curs de scriere. imi cer scuze de calitatea imaginilor, de multe ori n-ai timp sa speli oglinda doar pentru ca intr-un viraj ti se oglindeste un superb rasarit de soare printre ceturile vaii
editare ulterioara: trecand prin observatia lui Orin, Melami a ajuns sa defineasca prima imagine ca de veghe in lanul de rapita. eu duc mai departe povestea, introducand si o piesa care poate insoti omul la drum:
vara. la tara. dupa ce te intorci de la inghesuit cosanzene prin portile bunicilor lor, cu o usoara senzatie de reavan in blugi. tragi o ultima tigareta, scoti un morcov proaspat din gradina, il speli la fantana, il crantani fericit[aproape ca te trezeste asta] - iti dai seama ca esti prea zgomotos si s-ar putea trezi prin casa careva. apoi, urcand pe scari, vezi ceva alb cu negru, zici, ahh, a lasat mama presuri pe aici, ia sa stau pe ele pana ma descalt(strategic, sa nu boncani prin casa, ca ii trezesti); incerci sa te asezi cu grija, aproape te dezechilibrezi si, cand sa-ti lasi curu pe treapta, fuge presul schelalaind prin curte, cateaua, Blackie - mama celor 4 presuri care dormeau pe scara, urla din cotet, jumate adormita - incep sa se aprinda becuri e ulita, in casa cade veioza odata cu telecomanda, szbang! cine-i acolo? te bucuri ca n-ai vanatori in familie... [amintiri de prin '93-'95]
fotografie ca domeniu, nu ca obiect in care ma aflu.
nu m-am considerat niciodata un fotograf, n-am investit, in afara de banii dati pe camera, consumabile si accesorii, nimic, nici macar timp de studiu. majoritatea pozelor facute de mine sunt personale si daca au iesit bine a fost din cauza ca m-am aflat la locul si momentul potrivit. desi am fost tentat, subiectiv influentat si entuziasmat de vreo captura buna, sa imi fac un cont pe vreun site de fotografie si sa imi pun acolo creatiile, n-am dat curs acestei tentatii niciodata si stau linistit cu gigabitii de poze pe calculator.
saptamana trecuta, o prietena de a mea(entuziasmata subiectiv as zice eu), vede le mine acasa poza unui magar, poza pe care am facut-o in unica mea excursie pe munte de pana acum, in 2007 la Negoiu. si hooop, inca sustinuta de entuziasm, o pune pe contul ei de badorgood. ca eu nu am vrut sa imi fac cont, mai ales in conditiile alea(sa zic ca eram foarte usor influentabil, din cauza evenimentului sarbatorit). sa mai spun ca din "Poza lui Misu" s-a inteles ca e Misu in poza? :D
aceeasi zi de multi ani. lume inca mahmura dupa revelioane obositoare sau intepenita pentru ca n-a petrecut. niciodata nu fac un plan pentru aceasta zi, nu chem pe nimeni, lipsa mea de chef fiind prima cauza. sunt ani in care ma ascund singur in vizionari de filme, sau in ceva jocuri cu copiii, cat mai sunt "acasa" in vacanta, inainte sa-si ia zborul catre uk. sau ani in care, mergand catre casa - pentru ca e o zi in care merg la servici, intru in vreun magazin sa-mi iau paine si imi place, culmea, vreun mezelic sau vreo branza de acolo si deja imi ploua in gura; intru si la crama sa iau si vin, de acolo, cu bratele incarcate de sticle, pungi cu tot felul de gustari, incerc sa sun lumea sa vina la o poveste. imi mai cade telefonul, mai izbesc vreo baba care se misca mai incet decat mi-am imaginat eu(pana la urma cine e impiedicatul?). si incep sa vina oamenii, beau in picioare in bucatarie, unde se pipa, mananca direct cu mana gustarile - uneori plec direct la birou dimineata urmatoare fara sa ma fi culcat. azi o sa fiu doar cu copiii, din cate stiu pana acum. o sa fac ce vor ei, ca ce vreau eu fac atatea zile in care nu-s cu ei. cand eram mic era usor. ajunul bobotezii, dimineata de vacanta, pana la 10 trecea popa cu botezul, nu uit nici acum picaturile aromate de busuioc care imi cadeau pe frunte(crucea aia nu pot sa o pup, cum nu pot pupa nici mana doamnelor, protocolar. se despica pur si simplu pamantul, in cadere le trag un cot in gura... etc. asa ca nici nu incerc s-o fac. nu pup). popa imi ura ceva, era clar intalnirea noastra de la multi ani(si acum mi-a zice, dar cine are timp sa se duca la casa parinteasca pentru un sfert de ora, in dimineata de ziua lui, doar pentru niste picaturi cu aroma de busuioc). si apoi nu mai stiu cum se impleteau toate in acea zi, jumate abstinent, jumate chefliu. ca nu e usor sa te nasti intr-o zi de post
Mare campanie... cica maine seara ar fi ora pamantului; un miliard de oameni ar stinge becul intre 20.30 si 21.30, pentru a arata ca le pasa. Ca pot sa salveze planeta, avand grija de resursele sale.
De felul meu sunt un tip prietenos cu mediul(asa s-ar traduce, nu?). Nu stiu cat reusesc sa fac in sensul asta, macar sunt bine intentionat. Apropo, am auzit azidimineata ca gunoiul menajer al unei familii pe un an contine atata energie cat ar fi necesara incalzirii apei pentru 350 de dusuri. Sau 3500? Oi fi taiat vreun zero. Hehe, am multi prieteni care se viseaza lorzi ai gunoaielor, recicland tot ce se arunca printr-o solutie, deocamdata miraculoasa; i-as ajuta daca as gasi bacteria aia care sa le faca tot gunoiul gaz metan sau curent electric; i-as lasa pe ei sa fie lorzi, eu as ramane doar prietenos.
Nu sunt un om al calculelor, sa vad cata energie nu s-ar consuma in gospodariile si ce mai tine de comunitatile acelui miliard de oameni. Da, e vorba de cata energie nu s-ar consuma, nu cata energie s-ar economisi. Ca pe toate sursele de unde am aflat eu de aceasta zi a pamantului suntem indemnati doar sa stingem becul, nu si detalii despre cum Electrica ar reduce vreo productia de curent in vreo centrala. Buuun... pana acum, in afara de asocierea cu ciudatele free hugs si sabotarea electrica, n-am inteles nimic. Dar cred ca o sa sting si eu becurile; si o sa ies in geam cu bricheta mea cu led si o sa incerc sa ii fixez ochii matzei din vecini care abia asteapta sa las geamul la bucatarie deschis. O sa fie trei luminite in tot parcul.
As stinge linistit becurile, calculatorul si televizorul, as inchide centrala si as scoate frigiderul din priza daca as auzi ca prin actiunea noastra ar fi arse cu 50 de vagoane de carbune mai putin; ca au ramas o jumate de milion de metri cubi de apa in lacurile de acumulare si s-a consumat mai putin uraniu cu vreo 4 hiroshime; ca in minele de petrol din canada s-a jucat o ora scrabble; ca vacile din patagonia s-au putut besi linistite, fara stressul ca baga metan in atmosfera... etc.
Dar asa... mai mult decat solidaritatea mizata pe prietenosii cu mediul... nu inteleg nimic. A, ar mai fi o ipoteza: acest miliard de oameni e bagat intr-o simulare pentru "ultimul stinge lumina." Unii se vor ruga sa intre intre "cei din urma vor fi cei dintai", sa nu ajunga ca Verbiaj, cronicari ai apocalipsei.
Update: sunt doar douazeci de ani de cand orientarile populare erau cu totul altele. eheee... cate ore ale pamantului am trait noi atunci ... in deplina intelegere cu Electrica:
imi cer scuze de calitatea imaginilor, de multe ori n-ai timp sa speli oglinda doar pentru ca intr-un viraj ti se oglindeste un superb rasarit de soare printre ceturile vaii
