miercuri, 28 aprilie 2010

gesturi abandonate

deşi cochetez de multă vreme cu ideea de lăsat de fumat, am mai avut vreo două incercări plus faptul că atunci când am creat blogul, titlul postului anterior - "God Doesn't Love Quitters" - trebuia să fie subtitlul acestui blog, făcându-mi cadou de ziua mea de naştere un lăsat de fumat. N-a fost să fie, m-aş fi lăudat degeaba.

acum mai bine de o lună mi-am cumpărat două cartuşe de ţigarete şi mi-am zis că o să fie ultimele mele ţigări. acum câţiva ani, o prietenă de a mea a zis eu nu mai pun gura pe aşa ceva(sau era eu nu mai înghit aşa ceva) şi a rămas însărcinată; cred ca am confundat poveştile, acum am auzit că s-a lăsat de fumat doar de o lună...


ce vedeţi aici e un banner cu valori absolute, adică ieri la 8 dimineaţa am fumat ultima ţigaretă; eu încă mai cred că m-am lăsat de vineri dupămasa, când am tras ultimul fum din cartuşele sus menţionate.

ştiam de mult de greutăţile pe care le întâmpin, din încercările anterioare; lăsatul de fumat e o treabă de fiecare zi, de fiecare ceas.... minut.
îmi rămân o grămadă de gesturi nefolosite, le-aş putea face inventarul si apoi duce vineri în târgul de vechituri
- de când mi s-au născut băieţii, am încercat să nu mai fumez în spaţii închise, unde erau şi ei; aşa că fiecare deschidere de uşă era asociată cu aprinderea unei ţigări;
- ridicatul de la masă era cu ritual, deschis geam, privit amazoane, aprins ţigaretă;
- dimineaţa mă uitam strâmb la o cămaşă fără buzunar la piept, era locul ideal de ţinut pachetul;
- încă mă mai pipăi ... am ţinut de trezire o brichetă voluminoasă, hehe

vorbeam acum câteva zile cu un prieten bun, ne ştim din liceu, de prietenele noastre nefumătoare, care ne ziceau din când în când ca mirosim ca nişte scrumiere. ne întrebam că, după ce ne vom lăsa de fumat, dacă vom avea parte de gagici fumătoare, oare cum o să reacţionăm?

marți, 27 aprilie 2010

GOD DOESN'T LOVE QUITTERS!!!

auuu, ma dor şi pe mine ochii de la titlul ăsta...
hai să mai încerc odată:

MIJU QUITS .......!

am orbit!

mdeah, dacă aveţi răbdare, veniţi dimineaţă să vedeţi continuarea

luni, 12 aprilie 2010

Începe 2010?

Da' chiar, cînd o să înceapă anul ăsta? Încă e rece şi dacă o mai ţine mult aşa, se pare că vom cădea direct în căldurile verii.
Ceva semne sînt, acum că am gătat cu fişele fiscale, am început să mă obişnuiesc să intru în programe cu dată de 2010; s-a gătat postul, au fost Paştile, nu atât de active pentru mine cât mi-aş fi dorit, din cauza răcelii m-am mişcat cu încetinitorul, iar cu mâncarea şi băutura n-a trebuit să am nici o grijă, nu intrau decât atât cât să-mi verific papilele gustative, un pic de ici, un pic de colo.
Am reuşit să văd si meciul tradiţional de Paşti; însuraţii, cu tot cu ajutorul a doi actuali burlaci(care au cote mari la însurătoare, după gura satului), plus faptul că au avut echipament uniform, oranj, au pierdut în faţa neînsuraţilor cu 4-1. Toată lumea se întreba, care 1... ?
Pentru mine a fost la fel, nu m-am apucat nici de fotbal, nici de spart seminţe. Doar câteva bârfe şi o bere, când am crezut că m-am încins.

***

N-am învăţat încă lecţia relaxării; mi-ar fi folosit mult în perioada în care eram răcit şi ar fi trebuit să stau liniştit în casă. Aveam senzaţia că tot timpul se întâmpla ceva şi eu nu eram de faţă, aşa că aş putea spune c-am rămas dezvelit. Nu! Nu asta era ideea... ci că m-am învârtit de colo-colo fără astâmpăr şi asta a contribuit la prelungirea perioadei de blegenie şi lipsă de pofte.

În timpul ăsta mi-a venit şi o idee de afacere. Aţi văzut Monsters, Inc.? Cum asigurau ei energia necesară oraşului monştrilor prin captarea groazei copiilor speriaţi în coşmare? Ei bine, m-am gândit să construiesc un dispozitiv asemănător(plus ceva luat din Hoţii de frumuseţe a lui Pascal Bruckner), pe care să-l instalez în aşazisele saloane de cosmetică, de unde să captez toate gemetele, urletele şi icnetele doamnelor care merg acolo la jupuit, brazilian sau nu, iar ce înmagazinez în capsule să vând şcolilor japoneze de sumo, să fie folosit în controlul furiei de către învăţăceii lor; când maestrul vede că se blegesc şi au o atitudine mult prea zen, să îi lege la o capsulă de asta de a mea şi să le dea drumul furiilor în ei până ajung la atitudinea necesară intrării in ring. Mai departe, că am avut destul timp, o să le dau unor săli de street fight, halterofililor şi sindicatelor de hamali din porturi, ăstora din urmă trebuie să le selectez doar icniturile. O să scot şi o ediţie limitată, la fiolă, cu icnete şi încrîncenări diluate, pentru timizii care suferă de constipaţie.

După ce atât eu, cât şi vremea de afară ne-am mai revenit, am fost scos în oraş să probez un costum, ultimul cât de cât bun de mers la nunţi cu el mi-a fost ciuruit pe o mânecă de un fumător neatent şi nu mai poate fi folosit; m-am repezit să probez direct unele pe măsura mea consacrată, 50. Degeaba am tot insistat cu ele, arătam ca Charlie Chaplin sau ca un băiat care încearcă în clasa a 8-a să poarte haina cu care s-a dus la şcoală în a 6-a. Aşa că a trebuit, cu toate împotrivirile şi comentariile mele, să trec pe măsura 52. Chiar dacă nu am luat nici un costum, am plecat împăcat oarecum cu ideea compromisului ca mărimea oricum nu mai contează.

vineri, 2 aprilie 2010

pasti active


Sper să-mi treacă odată răceala asta, să pot participa cum îmi place la paştile astea. adică la tradiţionalul meci de fotbal de duminică dimineaţa, unde vor juca tinerii cu bătrînii, sau mai bine zis, în limbajul locului, însuraţii cu neînsuraţii; un amic de al meu, după ce a luat bătaie vreo trei ani la rînd ca neînsurat, în anul în care a putut juca de partea însuraţilor a zis că gata, s-a terminat perioada cu ghinion, e şi el acum învingător. cred că în acel an au luat-o însuraţii cu vreo 11-3, c-au plecat în toamna dinainte vreo 2 în america şi s-a spart echipa cîştigătoare. acum e arbitru.


o să particip ca spărgător de seminţe pe margine, am explicat mai jos de ce. îmi place tare mult să îi văd că-şi tin tradiţia, s-a jucat şi pe zăpadă de 15 centimetri, pe ploaie, se noroiesc din cap pînă în picioare, rămînînd apoi cu toţii să discute etapa şi să bea pariul. adica vreo doua lăzi de bere pe care le plătesc cei care pierd

joi, 1 aprilie 2010

a fost Martie

o lună lungă, că doar nu degeaba există expresiile cum să lipsească martie din post urmată de lungă ca o zi de post. în afară de ultimul sfîrsit de săptămînă(cele mai ploioase Florii de cînd mă ştiu), petrecut în pijamale în casă, am fost tot ocupaţi, plecaţi de acasă - schimbînd decorurile ca pe diapozitive. vremea capricioasă a acestei luni a facut ca decorul care fuge pe ecran sa fie foarte constrastant
speram ca această lună să se gate într-un 1 Aprilie păcălici, că răceala care m-a ţinut azi acasă să fie doar o furie nebună care să zică bau! si eu sa ma cac pe mine de rîs, un rîs nervos şi speriat, ca mai apoi să imi pot vedea liniştit de pregatirile de Paşti. ouă cuminiţi, aşadar...