Imamu-a lesinat sau povestea inchipuirilor bucataresti

De cand am auzit prima oara de numele acestei mancari, imam bayildi, adica imamul a lesinat in traducere directa, mi-am imaginat ca provine ori de la un imam lesinat de placere mancand, ori de la "la imamul lesinat", numele vreunei carciumi care satura imami lesinati; si astfel suna tare bine, am si facut odata reteta asta acum cativa ani, dar noi, ca ghiauri respectabili, n-am lesinat, ne-a placut si a fost considerata un foarte bun aperitiv inainte de o slana cu ceapa si telemea de oaie cu rosii. Saptamana asta mi-am amintit de reteta si, dat fiind ca legumele proaspete din piata sunt pe terminate(alea organice, hehe) am zis sa o fac din nou, nu inainte de a-mi aminti, cu ajutorul lui google, cum se face; odata cu asta am citit si povestea denumirii - cica imamul ar fi lesinat in momentul in care a aflat ca s-a terminat uleiul de masline cu care erau gatite astfel vinetele. nevricos imamul asta... io nu l-as tine pe langa bucatarie.
Reteta, pe scurt: vinete taiate pe lung, prajite si apoi umplute cu ceapa usor calita, usturoi tocat marunt, rosii decojite, verdeturi si ulei de masline. din pacate, la ora la care am ajuns eu in targ am gasit doar vinete butucanoase, pe care le-am prajit cu greu(mai bine le taiam felii), iar cand am bagat-o in cuptor m-am dat reinventator de reteta si am bagat si un pahar de vin ab, care a facut ca reteta sa devieze usor catre un ghiveci, foarte bun, de toamna.

Buuun, mai ales rece.

O sa mai incerc retete de astea turcesti, dar mai intai mi-ar prinde bine o vacanta pe acolo, sa vad cum le fac la ei acasa. Nu rezolva intotdeauna intentiile mele de pocaire un ulei de masline aproape virgin din spania, un cuptor cu bufeuri, pe gaz si muuulta, multa bunavointa, stimulata de o bere pe stomacul gol.