Ieri am avut o discuţie despre poezii cu colega mea de birou; vroia să îşi ia acasă poeziile Elenei Farago(fetiţa ei o să recite una la grădiniţă) şi mă întreabă daca le ştiu;
păi... nu le mai ştiu, zic eu.
Cum, nu le ştii, că doar le-am "făcut" în grădiniţă.
Ba le ştiu, doar că nu le mai ţin minte pe de rost, nu le-aş mai putea zice acum, pur şi simplu nu ştiu, nu pot să mă exprim "în metru", imi lipseşte abilitatea aia de a reţine poezii.
Înseamnă că nu le-ai învăţat cum trebuie...
Nu pot ţine minte poeziile. Am fost în copilărie de multe ori pe scena, şi-am recitat poezii, chiar şi balade; uneori ne jucam cu tonalităţile, cu expresia corporală(sunt sigur că nu le ziceam astfel atunci). Dar mai mult de un an, doi, nu le reţineam, cum dispărea decorul în care le-am învatat şi reprodus, gata, îmi rămânea în minte cel mult firul epic, sau o imagine. Trebuie să recunosc acum, din cauza scurtei vieţi pe care o aveau versurile în forma lor legată, ca poezii, în capul meu, că le cam învăţam pe de rost. Îmi plăceau, le... trăiam, să zic aşa, dar nu le puteam păstra. Am în cap o grămadă de versuri, spărturi de poezii, care stau pe acolo fără nici o legatură. N-am avut parte nici de o creştere cu elemente religioase, adică pot spune că eram foarte rar dus la biserică şi niciodată nu s-a insistat să stiu şi să recit Îngerelul la culcare, spre exemplu; singurul obicei, rostit în versuri, prezent de atunci până acum e Tatăl Nostru, căruia acum îi încurc versurile când le mai şoptesc copiilor înainte de masă(când suntem la ai mei în vizită, tatăl meu mai încearcă să-l pună pe unu dintre cei mici să zică Tatăl Nostru).
Acum am o dilemă. Cunosc oameni care se exprima fluent în versuri, care imi pot recita versuri citite acum 60 de ani(tatăl meu) sau să-mi răspundă numai în replici din Minulescu(cineva, demult). Eu? mai mult de ...şi era mândră-n toate cele nu pot spune. Mi-am scrântit ceva în educaţie? Nu-mi va fi stat capul la versuri, nu m-am concentrat, aşa-i?
Încă mai cred că a te exprima în versuri e o abilitate specială, ceva cu care te naşti, un talent, bravos celor care îl au!
*Update - muzica din Duets, care îmi place mai mult interpretată aşa
şi mai am o dilemă... e bine să fi flămând sau sătul când îţi faci [wishlist]lista de dorinţe?
16 comentarii:
nici eu nu mai tin minte...dar cu colegii de munca am recitat intr-o zi
de ce ma strangi in mana ta copile,
nu stii ca ma doare...
ca sunt si eu copil blablabla..
si catelush cu paru' cret..
si NU wishlistu la 2h dupa masa :))
1. exprimarea in versuri e o abilitate speciala; sunt sigura, pentru ca nici eu n-o am :)
2. flamand!
(ca altfel zero wishlist)
io tin minte o gramada de versuri, nu cred ca e talent, cred ca e defect sa-ti incarci memoria cu tot felu de poezii si cantecele.
wishlistu cred ca e bine de facut satul ca altfel as trece numa' mancare
@ghrayada, nu mă refeream la balast ci la acele lucruri pe care, ţinându-le minte, le poţi recita/canta cu placere în urechea vreunuia, aiurea-n casă... etc. nu vreau să zic prin asta ca am momente când aş recita şi n-am ce :)))
mi-ar placea sa reţin versuri măcar atât ca dush, măcar atât cât să nu mai faultez originalul cu onomatopee conjuncturale gen mmmhhhh!!! yeaeeee, dizaiăăr!
ahh, chiar, va trebui să pun un update, un videoclip cu o întâmplare/piesă care îmi place mult
Nu-ți fă probleme și complexe, Mijoule, că e firesc să fie așa. Unii au memorie vizuală, alții auditivă, alții mixtă sau de altă natură. Tot așa și cu versurile. Cunosc cel puțin două persoane care știu sute de strofe pe de rost. Așa sunt construiți. Memoria are mijloacele ei de protecție, Dacă o anumită informație nu-i este absolut necesară supraviețuirii, o dosește într-un loc de unde, câteodată, ies la iveală părți din ea, alteori însă devin ”uitate”.
Și-apoi, memoria nu e neapărat o dovadă de inteligență... :D
Multumesc, Melania :)
nu, nu e neaparat o dovada de inteligenta si-mi plac tare mult care se folosesc de aceasta abilitate pentru a-si infrumuseta exprimarea
Era o vreme cînd știam mult, mult Eminescu, și acum mă mai bîntuie versuri ale poeziilor lui. Nu cred că e o problemă dacă memoria ta a decis să le ascundă. Nu m-am gîndit să le șoptesc nimănui în schimb... le țin așa, pentru mine!
Habar n-am ce să-ți răspund la întrebarea cu wishlist, cred că o faci independent de cît îți este de foame/sete!
hmmm...ce dilema ai si tu, ca nu tii minte versuri...eu nu tin minte ce-am facut ieri sau numele cunostintelor... dar eu cred ca ne-am spalat creierii cu toceala in scoala, ca asa se obisnuia pe vremea mea, trebuia sa stii comentariile la virgula...
că nu ţin minte versuri e o certitudine, nu o dilemă :))
da, cred ca şi modalitatea în care eram forţaţi să învăţăm ne-a făcut să uităm repede tot. uită-te la cel mic al vostru, ce aţi vrea să facă? să ia un 5 sincer la o lecţie din care învaţă sa se exprime, sau să ia un 10 sec, pentru ceva învăţat mecanic şi repede uitat?
ai dreptate: prefer un 10 la o lectie din care a invatat sa se exprime ;)) stii vorba aia: decat sarac si bolnav, mai bine bogat si sanatos!
acum ma cracanez de ras uitandu-ma la cat de serios am scris mai sus chestiile cu notele. Bravos Coco, merci :)
"tatal meu zideste case
cocotat pe schele
el cu fruntea lui ajunge
pana sus la stele"
la ce crezi ca-mi foloseste?
incerc sa nu ma mai gadesc la asta pt ca-mi e teama c-or sa navaleasca si alte tampenii bagate cu forta-n cap in anii de scoala.
si... bineinteles ca nu retin poeziile care imi plac cu adevarat :)
Drăguțule Filme Online Gratis, unde ai tu o ”colaborare între site-ul meu și al lui Miju”?
Și în numele cui îi ceri tu gazdei acestui blog să mă șteargă pe mine din blogroll și să te treacă pe tine?
Nțț, nțț! Mare-i disperarea la unii în ogradă...
Si eu mai tineam minte haiku acum ceva timp...
Wish list trebuie sa faci cand esti suparat si nervos.
@Melania, la cat il vizitez pe al meu(adica mai putin decat pe al tau), cred ca a inceput sa-si faca singur colaborarile :))
mai am un pic si o sa promoveze viagra, sau mai stiu eu ce... ?
@DrawForJoy heheeee, bun sfat, merci!
imi doresc o tigaie universala, sa pot bate, manca si dormi cu ea sub cap :D
Aceasta este o mărturie despre munca bună a unui bărbat care m-a ajutat să-mi fac din nou căsătoria. Soția mea a urât brusc sexul, am încercat toate metodele, nici o muncă a devenit atât de rău încât a trebuit să se mute cu copiii la 12 ani și 3 luni de căsătorie. A trebuit să caut ajutor în afara cutiei, Într-o zi credincioasă, în timp ce navighez pe internet, căutam soluție Am întâlnit o serie de mărturii despre acest anume vrajitor numit DR.WEALTHY Unii oameni au mărturisit că i-a adus Ex înapoi, unii au mărturisit că poate arunca o vrajă pentru a opri divorțul. Etc. A fost o singură mărturie pe care am văzut-o, fiind vorba despre o femeie numită Maria Jose din Atlanta, SUA, care a mărturisit despre modul în care DR.WEALTHY și-a readus soțul în mai puțin de 72 de ore, ceea ce m-a atras intriga. După ce am citit toate acestea, am decis să încerc DR.WEALTHY să încerc să-l contactez și i-am explicat problema mea. În doar 6 zile, soția mea nu s-a întors doar la mine, dar acum iubește sexul și nu se mai sperie de el. DR.WEALTHY este într-adevăr un om talentat și nu voi înceta să vorbesc despre el pentru că este un om minunat. Dacă aveți vreo problemă și căutați o casetă de vrajă reală și autentică pentru a rezolva această problemă pentru dvs. DR.WEALTHY este răspunsul la problema dvs.
Iată contactul său .. wealthylovespell@gmail.com sau +2348105150446
Trimiteți un comentariu