luni, 22 martie 2010

Regele urzicilor

O verişoară de-a mamei mele a ajuns în America în '98 cu loteria vizelor; înainte de a pleca, a fost învăţătoare în sat, soţul ei lucra ceva la Mârşa, lăcătuş sau frezor, nu mai ţin bine minte; aveau doi copii, unul de 14 şi unul de vreo 10 ani. S-au stabilit într-o zonă în care locuiesc majoritatea romanilor plecaţi din sat, undeva prin Michigan, Ohio sau Illinois. Dacă pe ea mi-o amintesc în ultimele luni tot venită în Sibiu, ba să îşi facă permisul de conducere, că a auzit că sunt oraşe acolo unde nu sînt nici trotuare şi fără maşina eşti mort, ba la cursuri de engleză intensiv, pe soţul ei mi-l amintesc cu clop de cioban alergând nişte mioare şi noateni la despărţitul oilor în sat, şuierand scurt printre dinţi să le ţină cât de cât în coloană. Şi-au făcut un rost destul de repede, ajutaţi de comunitate şi trăgând din greu, neavând timp pentru ei în vârtejul acomodării la noua ţară, limbă şi obiceiuri locale.
După vreo doi ani, primavara, într-o plimbare prin parc, el vede ceva, o trage de mână şi zice:
- Tu Lenuţă, ălea-s urzici?
- De un' să ştiu mă Nelu, or fi, că aşa arată...

- Io mă duc să văd!
Şi sare peste tufe până la cele care i se păreau cunoscute, işi bagă mâna până mai sus de cot în ele şi strigă fericit:
- Îs ca ălea de acasă, tulai Doamne, că n-am mai văst de când am plecat de acasă!
Apoi, cu o expresie fericită pe faţă, cu pieptul scos mândru înainte, işi reia plimbarea lângă nevasta, cu mâinile roşii, cu antebraţele pline de băşicuţe umflate.
Îmi plac urzicile numai în perioada asta a anului şi numai cele culese de mine; astea mici, de curând ieşite, cu maxim 3 rânduri de frunze care bat dintr-un verde închis către violet. Îmi place să le culeg cu mâna goală, abia ieşite dintre paie, în soarele care are pentru prima dată putere să bronzeze. Culeg aplecat până îmi vine sângele în frunte şi îmi pulsează degetele de la urzicături. Apoi urmează o fază care nu îmi place, trebuiesc alese şi curăţate/ spălate bine, că sînt pline de nisip, care se simte între dinţi dacă a mai rămas printre firişoarele iritante ale frunzelor. N-am cumpărat niciodată şi nu cred că apuc în ritmul ăsta să mănânc mai mult de odată, maxim trei ori pe an.
Îmi plac gatite ciorbă, ca ciorba de salată cu slaninuţă sau costiţă, usturoi, dreasă cu ou şi lapte; scăzute, tocate şi pregătite ca spanacul, garnitură lângă o friptură la tavă, de miel sau de ce-o fi. Şi cam atât.
Ştiu două actuale doamne care mi-or folosit zama în care am opărit odată urzicile pentru a se clăti pe cap, să-şi întărească rădăcina părului şi să îi dea strălucire; ori n-am fiert eu urzicile cum trebuie, ori au fost un neam rău(urzicile) care mor, da' nu se predau, dar nu pot să uit feţele proaspăt cosmetizatelor care cereau repede un foehn cu jet rece sau ceva de băut, parcă erau băgate în priză şi ziceau că li s-o urzicat toată pielea capului şi au parte de o excitatie ciudată, care n-avea rezolvare cunoscută în casa aia.

Da, a venit primavara şi o putem găsi deja şi in farfurie, mici Popeye fiecare, ba cu spanacul, ba cu urzicile, urmate de ştevie şi loboda, vreji de hamei(n-am încercat, am văzut în piaţa şi mi s-a spus ca sînt comestibili), toate foarte bune însoţitoare ale altor mâncări ce nu-s de post.
Din cate vad că mi se aglomerează treburile acum, şi cu venirea paştilor mai repede decât în alţi ani, n-o să apuc să fac cine ştie ce cură de verdeţuri, şi vorbesc mai mult din amintiri şi din dragul de a face schimbarea sângelui(hehe) încât să depăşească astenia de primavară.

Această postare îi e dedicată lui Tanti Jeni, care a gatit în ultima săptămână numai mâncăruri de astea primavaratice, facându-mi o pofta care, pe lângă că mi-a inundat tastatura, m-a făcut să dau o fugă până la ţară, să văd dacă chiar aşa stă treaba cu primavara asta.

13 comentarii:

Tanti Jeni spunea...

Mijule, bată-te norocu, că tare fain ai scris! Mulțumim de dedicație și spor la curățat urzici! Ustură dar merită efortul :)

silavaracald spunea...

Măi, tu ai aşteptat să plec eu ca să postezi mai des?! Şi unde mai pui că-mi şi place cum scrii!
Revin mâine cu amănunte. Deocamdată zic doar atât: toată m-am urzicat pe tine! ;)

Orin spunea...

Cînd vrei să pui în practică treaba cu urzicile, hai să-ți bagi mîinile la mine în grădină! Au dat deja, eu nu le-am cules în nici un an cu mîinile goale dar, de, oi fi eu mai sensibiloasă! Subscriu părerii antevorbitoarelor, faină postare! ;)

Lola spunea...

Urzici n-am mai mancat demult, demult. Are dreptate unchiul tau, aici nu se gasesc. Si daca le vad pe marginea drumului as banui ca sunt dar nu m-as risca sa le culeg ca n-as fi sigura ca-s urzici :)) Am auzit ca ar fi pe la piata de fermieri dar sunt mai rare decat leusteanul - adevarat ca nici nu tine mult sezonul lor.
Altfel, taman ce-am terminat de spalat o sacosa de spanac, mi s-a facut o pofta teribila zilele astea, probabil din cauze primavaratice. :P

Ciprian spunea...

Eu de o luna o tot bateam pe mama la cap sa gateasca niste urzici si mama tot incerca sa ma potoleasca, sa mai astept ca nici macar nu au rasarit. Saptamana trecuta ma cheama mama la ea, toata un zambet, sa ma duc sa caut prin strachini ca are ceva pentru mine. M-am ghiftuit cu mamaliguta calda si urzici peste care am razuit hrean. Doamne ce bune pot fi. Cand eram mic am fost cu ai mei sa culeg urzici si am bagat mainile printre ele ca in patrunjel in loc sa ascult de ai mei care aveau o tehnica speciala de a le culege, nu le-a mai mancat nimeni ca eu a trebuit sa fiu internat in spital, eram tot basicat si ma scarpinasem si prin unele zone, pe buricele degetelor incepuse sa curga si sange. Si ciorba de fasole cu urzici si mancata cu ceapa verde este foarte buna. Stevia nu-mi place, dar cand mi-e lene sa gatesc ceva mai complicat, merge, mai ales folosita ca si garnitura la ochiuri. Mie acum mi-ai si mi-am facut iar pofta de urzici. :(

jane spunea...

Ce frumoasa postare, ce frumos subiect, ce frumoase imagini ... ai inflorit Mijule! (:

io-n Dushu Tau! spunea...

dada...mugurii de hamei is belea...nitel opariti si mancati cu mamaliguta si hrean/usturoi cu vin is mama lor. chiar si cu sos olandez cam ca sparanghelu' salbatic. manci pana pici. urzici, mancat deja 2x in ianuarie :))

Miju spunea...

sincer nu credeam ca o sa starnesc atatea comentarii cu povestile mele despre urzici :))
Multumesc :)

TJ - mersi de urare, o sa fie vai de degetele mele, da' ai putea sa ma ajuti, valsand cu paleta cu gaurele, pescuind urzicutele din apa

Melami - visul meu e sa ajung sa stau la casa, ca voi si, sub gutui sa las un petec de asta de vegetatie virgina(bine, cosmetizat cat de cat, sa nu-mi ajunga urzicile si ciulinii la turloaie cand ma voi intinde dupa vreo gutuie)

Orin - daca ajung sa calc Campsorul in curand, pun de o expeditie si in insorita ta gradina :)))

Lola - asta sa fie ultima plangere cu lipsuri culinare, in marea diversitate gastronomica pe care o ai la picioare, New Yorkul :)

Ciprian my man, mirosurile copilariei ma baga si pe mine in cercetari prin camara mamei, uneori inainte sa apuc sa o salut, cand ajung pe la ei

Jane - mi-a explodat si mie copacul, sa vad cat de departe de trunchi ajung aschiile ;)

Dush - neaparat o sa incerc, tavaliti/inabusiti intr-un ulei bun, cu ceva condimente, merci de incurajare :D

Anonim spunea...

poftim, acum e musai sa ma duc in piata dupa urzici.:) de lene, am evitat sa mentionez cuvantul prin casa, sa nu ma trezesc cu comanda.
in afara de asta, simpatica postare.

Draw For Joy spunea...

Ce frumos ai scris despre cum culegi urzicile. Da, si eu le ador in piure si as manca in fiecare zi, iar zeama o beau pe toata. Si ceai de urzici beau si imi place. Si as manca si acum ca mi-ai facut pofta dar cine sa le cumpere, cine sa le aleaga, cine sa le prepare?

Miju spunea...

Zana Eficientei, multumesc.
hehe, ce faina chestia asta cu "nu pomenesc, ca ma trezesc cu comenzi".

DrawforJoy, ne-a-mpresurat cu totul orasul asta :(

silavaracald spunea...

Hai să mă dau mare!
Milarepa, marele yoghin tibetan, s-a hrănit -zic cei care l-au cunoscut- ani de zile doar cu urzici, până când pielea-i luase o frumoasă nuanţă de verde. Se pare că şi "meniul" ăsta l-a ajutat să ajungă la iluminare.
Acuma, o fi adevărat sau nu... cine ştie?

Miju spunea...

l-am întrebat odată pe un prieten de-al meu, vegetarian, cum reuşeşte să se decurce cu hrana, mai ales atunci cînd pleacă cu cortul prin munţi. mi-a răspuns că e deajuns să cauţi informaţia. m-a distrat şi în acelaşi timp bulversat răspunsul lui atunci. tot aşa cred ca e si începutul în a fi un Milarepa, nu?