misca? ba chiar se invarte!

pana ameteste

Un pic impins de venirea primaverii(doar cea calendaristica a venit, dupa cum stiti cu totii), am inceput sa misc. Weekenduri folosite la maxim, fara lalaieli sau intins dintr-un pat in altul(hmmm... asta chiar suna bine acum ceva vreme...), am ajuns sa nu mai dau nici macar traditionala fuga la masa la ai mei duminica la amiaza; bine, acolo fugeam cand ma speria frigiderul propriu sau imi era tare pofta de ceva facut la mama. Ocaziile, pe langa treburi de genul sedinta cu arbitrii FRAS si altele mai domestice, au fost zilele de nastere ale unor prieteni si ocupatii conjunctural burlacesti, cat doamna era plecata cu tot felul de petreceri de 8 Martie sau carnavaluri.

Am reusit sa o cunosc, intr-o intalnire de gradul 3, pe Orin, pentru ca in sfarsit n-am mai amanat iesirea la un vernisaj. De obicei imi pun pe lista evenimentele la care ar trebui sa merg, apoi, dintr-o lene tipic romaneasca, justificata cu tot felul de ocupatii casnice sau prin demotivarea evenimentului(ce sa caut eu acolo?).
De data asta am inchis toate activitatile, am dat drumul la caini si m-am dus la vernisajul Maratonului Fotografic, pe care vroiam demult sa il vad. Am dat acolo si peste var-mio, care a primit doua premii la temele din concurs Utopia si Legatura. Bravos vere, chiar ma bucur ca ne-am intalnit asa.
Pe Orin, dupa ce ca ne stiam din scris si de prin poze, am reusit sa o intalnesc si sa ne cunoastem, era acolo ca si participant la maraton. Felicitari pentru premiile obtinute pentru pozele ei, la Tempo si Ordine, tema vernisajului fiind prezentata si de ea intr-un post. M-am pierdut un pic cand am fost asaltat de baietii ei intrebandu-ma daca am ferma sau zoo in facebook - nu am si mi-am dat seama ca daca intru pe acel site doar pentru a mai vorbi cu copiii mei, trebuie sa-mi dau drumul si la ceva harjoneala, simpla mea comunicare text netinandu-i legati prea mult. Foarte tari piticii lui Orin oricum :)

Se spune ca ninsoarea de azinoapte a fost ultima zvarcolire a iernii. A fost o ninsoare frumoasa, in rasaritul de soare nebun ce i-a urmat totul stralucea pe afara. din cauza luminii puternice m-am trezit ceva mai devreme si apoi, neavand ce face, am stat sa o pandesc pe amazoana care de la 7 dimineata isi face tura de calarie linistita, sperand sa fur o imagine cu cai, soare, zapada afanata, spulberata in galop. N-a fost sa fie, am ramas acolo atarnat in geamul deschis, in pijama, cu nasul in aburii cafelei si cu ochii in soare. Sa vad daca mi-a iesit macar o poza cu decorul...
Inchei cu o veste buna, pentru mine cel putin. Resetarea de primavara, lansata de Melami si anuntata in scrierea mea de mai jos, a ajuns la final, se pare ca, cu toate rezervele mele, am ajuns sa fiu selectat in concurs si, alaturi de ceilalti 5 participanti, pot fi votat in The winner will be...

Resetarea de primavara, evolutie in program [ne]impus

Pentru o foarte permisiva tema a concursului lansat de Melami, numita Resetarea de primavara, imi depun si eu candidatura. Cand s-a aratat pentru prima data concursul eram sigur ca nu o sa particip, prezentarea peretelui Melaniei, desi m-am bucurat tare 'cunoscandu-l', m-a cam inhibat. Acum, desi ideea postului era conturata doar cu mentiunea in afara concursului, particip, tot cu o usoara rezerva. N-am reusit inca sa-mi creez un altar unde sa ma adun cu totul si saracia posturilor de pe acest blog nici atat nu-l ridica la rangul de coltar virtual.

pe picior de ...duca[about to run]

Imi place sa umblu, cand haihui cu totul, cand atat cat scap pe langa treburile pe care le am; about2run, ca dor de duca imi suna chiar prea relaxat, e primul meu nume virtual, ales pe vremea cand insemna altceva. Acum hoinareala nu mai inseamna ca fug pentru a ma regasi sau cauta un loc potrivit mie, ci bucuria de a descoperi lumea, cu bune si rele, cu zlatne si oasuri, cu oameni buni sau inraiti, in toti gasesti macar o anecdota, daca nu o poveste in curs de scriere.
imi cer scuze de calitatea imaginilor, de multe ori n-ai timp sa speli oglinda doar pentru ca intr-un viraj ti se oglindeste un superb rasarit de soare printre ceturile vaii

editare ulterioara: trecand prin observatia lui Orin, Melami a ajuns sa defineasca prima imagine ca de veghe in lanul de rapita. eu duc mai departe povestea, introducand si o piesa care poate insoti omul la drum:


sting - fields of gold

Am vazut America! la Targu Mures

Prin '80 si ceva am vrut sa ma inscriu la un liceu militar(cu gandul ca asta e un pas catre a deveni pilot) si, in timp ce-mi faceam analizele, sa vad daca sunt apt, mi-a fost descoperita o chestie la inima. Pentru analize de specialitate, aveam de ales intre Tg Mures si Bucuresti. Normal ca am ales Tg Mures, unde am ajuns mai greu decat in Bucuresti, pe vremea aceea, sa ajung la 7 dimineata in Mures a trebuit sa fac un un traseu de genul ocolit trei sferturi de Ardeal: personalul de 1 noaptea luat de acasa pana in Sibiu; acceleratul de Cluj la 2 jumate; stat in Razboieni pana a rasarit soarele, luat cursa muncitoreasca de Mures, tot tren, autobuzul 2(parca) pana la policlinica judeteana, intors pe jos la IMF, apoi iar la clinica... Aveam trimitere catre un domn doctor[tovaras pe atunci], specialist, care era foarte greu de gasit, daca imi aduc aminte bine era seful catedrei de cardiologie de la IMF. L-am gasit cu greu la institut, in biroul personal, unde am avut foate mult de asteptat, omul era intradevar foarte cautat. Tata s-a gandit ca pentru prima infatisare, sa mergem cu o atentie, asa ca a luat o sticla din cel mai bun rachiu al familiei, ceva bani(nu dispuneau de prea multe ai mei atunci, cu 4 copii la scoala) si hai la dom' profesor. Pe drumurile din Targu Mures, avand de asteptat dupa programul profesorului, isi zice tata ca e prea putin ce are in traista si intram la un magazin "Cadouri" si ia o fructiera de arama cu sticla, cu gandul sa o dea plocon.
In sfarsit suntem primiti si in biroul domnului profesor, care n-a facut decat sa se uite pe trimitere, sa scrie numele altui doctor din policlinica, sa semneze, sa ii arate tatalui meu unde sa lase plasa si sa deschida usa urmatorului 'pacient'. Am intrat cu tata pe usa indicata, unde am descoperit o camaruta de vreo 2x3 metri, pe jumatate plina cu 'plase'. Da' ce plase nene! Damigene imbracate in nuiele impletite, sticle de whisky cum am vazut numai in Dallas si in valiza bunicii cand a venit din America in '79, kenturi la fel, traisti tesute din care se iteau din pungi genunchi de vitel, care cu siguranta se continuau cu pulpa sau spata vitelului... etc. Vazand toate astea, tata lasa sticluta lui de rachiu, indeasa mai tare fructiera in plasa si zice 'hai baiete, ca mai avem multe scari de urcat'; de fapt de coborat catre policlinica, unde am dat de un ungur hatru care m-a luat in grija si apoi un sibian naturalizat pe acolo care m-au scanat de mi-au gasit hiba.

N-am reusit niciodata sa fiu un cotizant prin spaga la medici, ca n-am avut de unde, dar cu siguranta daca aveam ce da, ma scanau color de atunci. Nu pot sa uit camaruta aia plina cu de toate; as fi vrut ca unui mare doctor sa-i fie recunoscute calitatile prin alte recompense decat prin a arata ca un depozit de magazin de delicatese si sunt sigur ca ce s-a adunat acolo nu a fost cerut de el, ci adus din recunostinta inspirata de legenda de chivutele prezente in anticamera sa.

am scris acestea inspirat fiind de Melami, din al ei Ghid de dat spaga la medici, am vrut sa comentez ceva acolo si uite ce a iesit. Majoritatea ideilor despre dat spaga la medici sunt prinse in postul Melaniei si n-are rost sa le repet aici.
concluzia? cel mai bine e sa fii tanar, sanatos si bogat.

Raport de Craciun, uitat

aveam demult in plan sa scriu acest raport, mai aveam un pic si, cu un salt peste paste, ajungeam in celalalt craciun.

Noi
cum am fost tot pe drumuri, l-am ridicat pe snopul din imagine la rang de brad si l-am lasat sa pazeasca livingul

De fiecare data, de sarbatori, sunt intrebat unde vreau sa petrecem Craciunul. Alegerea mea e clara, vreau la tara, la ai mei(la mama), pentru seara de ajun si prima zi de Craciun. Dar trebuie sa tin cont si de celelalte mame ale familiei, ori de varianta ramas in oras. Dupa o scurta furtuna de creiere, normal ca se ajunge sa facem ce vreau eu, linistea, colindele si oamenii intalniti acolo sunt elemente foarte convingatoare(sssstt: nu zic nimic acum de faptul ca am reusit sa scapam ocazia de a petrece sarbatorile in Maramures. din cauza mea, normal).

Colindatorii
pe astia mici nu i-am mai prins decat in biserica, in dimineata de Craciun, ca am ajuns dupa ce au trecut pe la ai mei:
Acolo se colinda in 24, toata ziua, pana seara tarziu, cand termina toate casele din sat. Ceata de feciori sunt principalii colindatori, ei trebuie sa treaca pe la fiecare casa; au intre 16 si 25 de ani, sunt organizati in felul ca de la sf. Dumitru panala sf. Ion isi inchiriaza o casa in sat, unde repeta colindele, joaca carti, danseaza(dansuri populare, sper ca au ramas la alea pe care le stiu eu), beau si mananca acolo. Au primarul lor si crasmar, adica cel care se ocupa de mese si bautura; astia sunt alesi democratic, pe biletele, dupa criteriul care da mai mult, normal. ok, trebuie sa fie si un pic frumos... Colinda(zioresc) si pe principalii sfinti din aceasta perioada, adica daca ai avut parinti inspirati si te cheama Dumitru, Andrei, Nicolae, Vasile sau Ioan te calca cand se crapa de ziua cu zioritul, trebuie sa ii bagi in casa si sa le dai de baut.
In ajunul Craciunului, cum am zis mai sus, colinda tot satul, imbracati cat de cat traditional; unii nu fac fata paharelor de rachiu si vin, se imbata si adorm pe unde apuca, dar nu-i nimic, ca cei insurati, la casa lor, de drag se alatura cetei, cica sa ii ajute cu vocea; rezista si astia cateva case, sau o ulita intreaga, pana ajung la vreo ruda sau ii recupereaza nevestele.
Urmeaza Irozii, cei trei crai cu Irod in frunte, au maxim 14 ani, imbracati in straie nationale(hehe, cu tricolor in diagonala), pe sub care sunt imbracati ca cepele, haine in maimultestraturi, fara de care n-ar rezista frigului, caci si ei trebuie sa colinde in toate casele din sat, dar lor nu li se alatura ajutoare, ca cetei.
Mai sunt copiii, cu steaua, adunati ba dintre rude, ba dintre vecini, inca i-am mai vazut pe unii cu nasul rosu, un pic mucosi, cum eram noi acum 30 de ani; cu un an in urma, cand ii aduceam pe ai mei copii de la aeroport, i-am intrebat unde vor sa petreaca sarbatorile si cel mare mi-a spus direct: la tatarau(asta e apelativul tatalui meu de cand are nepoti). De ce? l-am intrebat; vrei sa fii acolo, sa vezi ceata si irozii, sa mananci mamaliga cu costita si sa mergi la hora? nu, sa fac bani. cu steaua... dar si pentru mamaliga cu costita. De data asta, in loc sa plece cu vara-sa si copiii din vecini, n-a iesit cu steaua ca s-a luat dupa fratele lui, care e un gica contra la actiuni de astea de socializare. si i-a parut rau, dar s-a razbunat cu plugusorul, sau cu sorcova in ajun de an nou.

Mosul si copiii
Pe pitici, fiind si cei de aici in vacanta, i-am dus la tara cu vreo saptamana inainte de Craciun, mai ales ca am vazut prognoza meteo si era o saptamana buna de dat cu sania si de batut cu zapada acolo, dupa care se incalzea dupa craciun; si in oras era gri, fleasca, cu totul diferit de iarna alba de la tara. Pentru ca nu aveam chef de cumparaturi in preajma sarbatorilor, cand i-am dus pe ei acolo, le-am dus si provizii sa le ajunga pana la revelion(ceva de crontanit si sucuri), sucurile le-am ascuns intr-o pivnita unde ei nu umbla; ei nu umblau cand erau mici, acum, cu ajutorul prietenilor cu care au umplut casa dupa ce am plecat eu de acolo, au ras toate proviziile fara sa intrebe pe nimeni daca pot. Si m-am trezit in seara de ajun ca mai aveam doar o sticla de cola, pe care o tinusem pentru noi, cei mari. Mosul s-a suparat un pic si n-a mai venit ca de obicei, imediat dupa colindul cetei. Copiii ieseau din 5 in 5 minute din camera sa se uite daca vine mosul; care mos, nici gand sa vina; noaptea, pe la 11, a aratat un pic de clementa si le-a pus sub brad vreo 10 tulei de cucuruz, galben stralucitor, ziceai ca-s globuri. Prea tarziu insa, copiii dormeau deja. Dimineata pe la 5, cand am plecat la biserica, a adus mosul cadourile pentru toti nepotii familiei si le-a pus sub brad; grabit, n-am mai apucat sa le fac o poza si am fugit, ca iar ma spurca popa ca intru in timpul slujbei, dupa al nustiucatelea inchinat(si asa merg la biserica doar de craciun si paste, da' pentru ca mai demult umblam dupa curu uneia din fetele popii sau ieseam cu ele in gasca, am ramas prieteni). Doamna, ramasa inpat la caldura cu speranta unui somn prelungit, mi-a zis ca la nici o jumatate de ora dupa ce am plecat la biserica, s-a trezit unul din copii, a vazut cadourile si repede, repede i-a trezit si pe ceilalti si au inceput sa umble pe coridor ca sobolanii, pe rand, desfacand cadouri si fosgaind ambalajele; s-a ales praful de somnul ei...
Cand m-am intors de la biserica i-am gasit pe toti in pijamale in varful patului, jucand Europolis(un fel de Monopoly cu orase romanesti), primit cadou de unul din ei.

Epilog
Liniste si voie buna in acelasi timp; cam asta cer de la sarbatori, inca mai cred in ele, chiar daca nu cultiv acel spirit al sarbatorilor atat de des pomenit.

***

Jane's Got a Gun!

done!

your move now ;)
ca eu ascult toma asteapta...

Povesti de weekend. Cod galben invins!

Ne-a fost frica de codul galben anuntat pentru weekend si nu am plecat nicaieri, de teama unor camere care nu se incalzesc, sau sa nu ramanem pe minus multe grade pe undeva cu masina. si am zis ca iesim doar la un sanius, cat ne lasa frigul si apoi la un gratar.
Peste. Crap la gratar. Pentru care m-am infiintat la pescaria din cartier sa iau crap. Printre zecile de crapi oglinda pe care ii avea nenea in bazin, am reusit cu greu sa gasesc unul cu solzi, s-a nimerit sa fie chiar ce ne trebuia, avea vreun kil jumate. Am fost placut surprins de oferta omului din spatele tejghelei, de a curata pestele(i-am zis sa ii scoata doar maruntaiele, de aceea l-am ales cu solzi, sa il punem asa direct pe gratar) si, cum ma bag eu in vorba cu toata lumea, ii zic uite dom'le si in germania la fel, la o pastravarie(sper sa apuc sa pun poze cu pescaria deseara), undeva pe langa Sigmarinen, n-am rezistat sa trec pe langa fara a ma opri sa imi iau pastrav proaspat; la fel, oamenii e acolo m-au lasat sa aleg si mi l-au curatat cum am vrut eu, fara sa ma ating de ei, asta dupa ce mi l-au curentat. Curentat? intreaba omul? Da, i-au bagat intr-o cuva de metal si le-au dat curent vreo 20 de secunde; nu mai miscau dupa aia, imediat i-au curatat. Curentul, imi zice omul, strica gustul, nu e bun. or sa ne oblige si pe noi, cu timpul, sa intram in UE ca aia. Uite, cutitul e sfant! si trosc, ii aplica mandretii de crap vreo 5 dosuri de cutit peste cap; vedeti? nu mai misca, pot sa il curat...

Asa a inceput weekendul, din codul galben anuntat noi am iesit intr-o frumoasa zi de sambata, cu doar minus trei grade, un soare superb, fara vant si cu o zapada afanata cum n-am mai vazut parca din copilarie
saniusul

bulgareala...
urmat de gratar
problema cu gratarul a fost cu cei trei oameni care l-au mosit. da, mosit e termenul potrivit, intalnirea in jurul gratarului a fost extraordinara, s-a vorbit de cat de fain e sa stai la casa, Cisnadia(unde eram atunci) fiind un bun exemplu, la 7 km de Sibiu, teorii despre cel mai bun gratar, carbuni sau lemne, totul a mers ca uns(degresat de fapt) de rachiu fiert, care trebuia baut tot repede, repede, ca se raceste. mda...

Cronica galactica a autostopistilor fara ghid

de ceva vreme m-au exclus piticii din gasca de privitori de film.
demult, cand aceasta gasca a fost creata, eram egali, mai putin io; ca eram singurul care incerca sa puna cat de cat ordine in apucaturile gastii(si normal, oarecum, aveam vreo 24 de ani mai mult decat ei, macar de la asta sa fi venit macar o bruma de respect):
pe cel mare sa inceteze cu vizionatul in bucla a aceluias film(lion king - vazut de 29 de ori intr-o luna); l-a potolit lion king 2, care l-a dezumflat. de la primul stia tot, coloana sonora, replici, mimica si gesturi;
pe cel mic cu the incredibles, mai avea un pic si salva lumea, eu incercam sa salvez mobila din casa;
trebuia sa le mai rezist la ceva: vizionarile de filme de oameni mari. stiau ca dupa ce ei adorm eu imi mai pun cate un film, asa, doar pentru mine. mai un guy ritchie, ba un kusturica sau vreun film finlandez pe tvr2, dat dupa 10 seara. taaatiii, te rugam, hai lasa-ne si pe noi la asta! trebuia sa fiu dur, inflexibil, jumate motiv de film de oameni mari, jumate de ora tarzie, etc. cel mare aparea dupa vreo ora de liniste cu fata uda si rosie zicand: rezist tati, m-am spalat cu apa rece pe fata, nu mi-e somn...

dupa ce au plecat de la mine, urmatoarele doua intalniri au mers bine, din inertie parca. eram chemat, sa las orice treaba deoparte si sa stau cu ei la film, desen animat, ce aveau ei in plan atunci. cel mic statea inca pe mine ca pe canapea, sprijinindu-se cu cotul sau barbia direct in ficatul meu, normal. apoi, primul soc a fost cu shrek 3 parca. au adunat o gasca de veri si prieteni si m-au cam dat la o parte; nu mai era loc de mine acolo. de shrek 3 nu-mi pare rau, am reusit sa adorm cand in sfarsit l-am prins si am avut timp d eel am avut un somn tare sanatos, fara regrete. dar la ice age 3 a fost macel. il asteptam de peste 7 luni, i-am vazut un fel de trailer pe youtube si ce am vazut acolo m-a facut sa astept dvd-ul lansat. au avut dvd-ul, dar iar s-au inchis doar ei, nici macar nu mi-au zis ca se uita. pentru asta m-am razbunat ieri, am stat inchis in casa si l-am vazut.

vara trecuta, intr-o dimineata ploioasa, le-am pus ghidul autostopistului galactic. l-au vazut aproape tot, prea avea aspect de film de om mare si ii cam plictisea(prea lung). insa cel mic a inceput sa fredoneze piesa din generic 'so long an thanks for all the fish'.... ooopaaa! l-a prins! seara, rugaminti, taaatiii, putem sa ne uitam din nou? da, cum sa nu... a continuat toata povestea cu ei luandu-mi dvd-ul in anglia. in vacanta de iarna l-au adus iar cu ei si vremurile bune s-au intors. n-am stat sa numar de cate ori am pus iar filmul, fiind chemat sa ma uit cu ei. fiecare are cel putin o scena favorita in film. cel mic dupa generic vroia direct la scena aterizarii pe planeta vogonilor, cand pentru orice idee erau plezniti cu un fel de plici de muste, asa ca trebuiau sa inceteze sa mai gandeasca, cel mare la faza imediat urmatoare, cand se duc la ghiseu sa ceara eliberarea lui trillian sa dea replica odata cu arthur: 'I'm british, I know how to queue', si eu luptandu-ma sa ii fac sa inteleaga ca un film se vede da capo al fine, ca e un intreg. ma lasau in pace si inganau aproape toate replicile din film. the answer isss.. 42!

a, nu v-am zis care e scena mea favorita, nu? 'do you want to see my spaceship?'[+doua ridicari scurte de sprancene]

...si fabrica de planete[visator]

stiri despre zapada, asa cum ar trebui

Ne-am sunat luni oamenii din germania, nu mai stiu cu ce probleme si, cand i-am intrebat ce fac copiii(stiam ca la ei e zapada mai mare si tine de ceva vreme), ne-au spus ca au fost la scoala, dar nu au facut ore, ca a hotarat conducerea scolii ca ziua sa fie mai bine folosita pentru iesit cu sania pe partii. Asa ca toti copiii au iesit la joaca in zapada :)

re: descoperirea de la 11.44

aceasta e o replica la postul lui dushrece:

stai sa vezi descoperirea de la 03.45 am

vara. la tara. dupa ce te intorci de la inghesuit cosanzene prin portile bunicilor lor, cu o usoara senzatie de reavan in blugi. tragi o ultima tigareta, scoti un morcov proaspat din gradina, il speli la fantana, il crantani fericit[aproape ca te trezeste asta] - iti dai seama ca esti prea zgomotos si s-ar putea trezi prin casa careva. apoi, urcand pe scari, vezi ceva alb cu negru, zici, ahh, a lasat mama presuri pe aici, ia sa stau pe ele pana ma descalt(strategic, sa nu boncani prin casa, ca ii trezesti); incerci sa te asezi cu grija, aproape te dezechilibrezi si, cand sa-ti lasi curu pe treapta, fuge presul schelalaind prin curte, cateaua, Blackie - mama celor 4 presuri care dormeau pe scara, urla din cotet, jumate adormita - incep sa se aprinda becuri e ulita, in casa cade veioza odata cu telecomanda, szbang! cine-i acolo?
te bucuri ca n-ai vanatori in familie...
[amintiri de prin '93-'95]

Miju in fotografie

fotografie ca domeniu, nu ca obiect in care ma aflu.

nu m-am considerat niciodata un fotograf, n-am investit, in afara de banii dati pe camera, consumabile si accesorii, nimic, nici macar timp de studiu. majoritatea pozelor facute de mine sunt personale si daca au iesit bine a fost din cauza ca m-am aflat la locul si momentul potrivit. desi am fost tentat, subiectiv influentat si entuziasmat de vreo captura buna, sa imi fac un cont pe vreun site de fotografie si sa imi pun acolo creatiile, n-am dat curs acestei tentatii niciodata si stau linistit cu gigabitii de poze pe calculator.

saptamana trecuta, o prietena de a mea(entuziasmata subiectiv as zice eu), vede le mine acasa poza unui magar, poza pe care am facut-o in unica mea excursie pe munte de pana acum, in 2007 la Negoiu. si hooop, inca sustinuta de entuziasm, o pune pe contul ei de badorgood. ca eu nu am vrut sa imi fac cont, mai ales in conditiile alea(sa zic ca eram foarte usor influentabil, din cauza evenimentului sarbatorit). sa mai spun ca din "Poza lui Misu" s-a inteles ca e Misu in poza? :D