luni, 31 ianuarie 2011

sunetul iernii


n-am condiţionat vreodată iarna, cum ar trebui să fie, cum ar trebui să fiu eu pentru a o place
pentru mine iarna arată ca în clipul de mai sus, tras în timp ce făceam primii paşi, duminică la ţară. dacă aş putea v-aş arăta şi cum miroase şi ce trebuie făcut pentru a te bucura de ea. cum mă bucur eu, de fapt

joi, 27 ianuarie 2011

jurnal de colţar. frânturi

de când am venit acasă mi-e foame şi mai ales poftă de tot felul de mâncăruri, dar trebuie să mă abţin, din mai multe motive. ahhh, dacă ar funcţiona vorba aia a ardeleanului care nu înţelege de ce atâta grabă. nu ma grăbesc la frigider, ma precipit pur si simplu. acum mi-aş face nişte paste simple cu fulgi de ardei iute, o linguriţă de pesto şi o bucăţică miiică de peşte farâmiţat acolo. le am pe toate dar, pe langă faptul ca trebuie să mă abţin să mănânc mult, cine manevrează oala cu spaghetti? că încă mi-e frică de ridicat lucruri de 2 kile... rămân la altă vorbă: mor de foame cu pâinea şi cuţitul în mână

***

mi s-a sugerat să încerc să reţin ce visez cât sunt sub anestezie, în timpul operaţiei; pentru că mi s-a făcut anestezie locală, am fost treaz şi aşa am auzit tot ce discutau doctorii.
mâna a doua în operaţie era o rezidentă în chirurgie, a cărei voce şi ton mi-a plăcut mult(nu vedeam cine mă taie, aveam un paravan în faţă); în timpul operaţiei a intrat în sală dom' profesor, şeful secţiei chirurgie, care se ia, tare de sus, de rezidentă, reproşându-i că de ce are telefon, dacă nu-l foloseşte; ea i-a replicat: păi sunt cu mâna în plagă dom' profesor, cum aş putea să vă răspund? iar eu... cred ca i-am făcut semne din gene asistentei şi anestezistului că nu mi-e bine şi mi-au băgat un somnifer. m-am trezit un pic mai târziu, cu un aer răcoros în nări, cu masca de oxigen pe faţă(o prietena de mea, care a asistat la operaţie, mi-a zis că n-a văzut faza cu somniferul ci doar ce îmi facea asistenta după aceea, adica tragea de masca de oxigen si ii dădea drumul peste nas, poc! să mă ţină treaz, cică)

din mâncarea din spital am acceptat doar ceaiul, care era fără zahăr şi proaspăt, restul, oricum nu aveam voie prea multe, îmi erau aduse de acasă; cu toate astea am apucat să văd ce însemna mâncarea de acolo. dimineaţa o felie de pâine sai biscuiţi, o lingură de brânză de vaci şi ceai şi la amiaz o supă foarte chioară şi o lingură de pireu ce cartofi(ok, astea îmi erau oferite mie). luni dimineaţă şi-au cerut scuze că nici brânză de vaci nu mai au, dar, dacă vreau, pot să îmi aducă nişte biscuiţi...

marți, 25 ianuarie 2011

jurnal de colţar


chiar că e de colţar jurnalul acum. că, după cele ce mi s-au întâmplat în ultima săptămână, cam pe colţar îmi petrec timpul. am dat o tură pe balcon, să văd cum a nins afara, cam ce se vede în poză am găsit, plus bucuria de a vedea orhideea înflorind a treia oara de când e în casa noastră şi înca pe doi lujeri. s-a întâmplat ceva, de câteva luni toate florile din casă parcă au explodat, dau aşa, un fel de decor luxuriant, cu pofta lor de viaţă şi încrengăturile dintre anumite ramuri. să fie efectul a ceea ce cred eu? le stimulează maternitatea?

îmi vine să-mi las barbă. niciodată n-am avut-o mai mare de stadiul mânjit pe faţă, ţepos şi acum, cum n-am putut să mă barbieresc o săptămână, că n-am aparat electric şi nu las pe altcineva cu lama la gâtul meu, am impresia că aş avea fire blonde în ea. ori e doar o părere, o sclipire din lumina becului? să văd cât rezist, cât sunt lăsat fără să speriu lumea...

o să revin cu impresii din ultima săptămână ceva mai încolo, acum am petrecut prea mult în şezut şi nu mă ţin aţele uşor

luni, 24 ianuarie 2011

de mă veţi vedea umblând...

înseamnă că-s reparat şi gata de hămălit, ca unu nou.
pentru că anul ăsta mă aşteaptă o schimbare care mă va scoate din stadiul de legumă conectată la internet şi la un aparat foto, o schimbare care o să facă din mine un Nicu Vlad, am făcut inventarul centurilor, al muşchilor şi al dietelor care or să mă arunce in performanţă.
n-am prea avut la ce face inventarul, că aştepta lista cu reparaţii de ani buni. o hernie inghinală, care ieşea aşa, timidă, cam cât o pruna tuleu gras, stătea un pic şi apoi intra la loc fără să facă scandal şi care, când s-a văzut ameninţată de soţia mea cu o vizită la chirurgie, a scăpat, că am divorţat. au trecut ani mulţi de atunci, cârtiţa aia din hernie isi vedea de treabă fără probleme şi mai scotea câte un muşuroi timid.
anul trecut m-am lăsat de fumat; dintr-o dată am inceput să mă mişc tot mai rar, că din ce ieşeam din birou, din clădire pentru fiecare ţigaretă afară, acum inţepeneam cu curu pe scaun şi câte 4 ore; şi au început să-mi pocnească oasele mai întâi, apoi să mă jeneze hernia(hehe, fain mod de a mă plânge de pierderea plăcerilor, nu?). am început să simt o jenă la anumite mişcări, arsuri la anumite icneli şi panică în gândurile despre ce mă aşteaptă.
aşa ca acum două săptămâni, cu nişte şuturi în fund şi cu ajutorul a doi foarte buni prieteni, care lucrează în spital, am ajuns în faţa chirurgului, care după ce m-a consultat, n-a continuat, ca în visele mele - poţi trăi şi aşa, măi băiete. ci m-a programat la analize, începând cu cele la inimă, un eco doppler, să vedem care mai e starea inimii mele, neexaminate serios in ultimii 20 de ani. acolo, surpriză: ce a fost văzut la Tg. Mureş şi m-a ţinut peste 20 de ani cu gândul că-s cardiac, nu mai există! vorba unui coleg şi a anestezistului: acum ar trebui să faci armata!
cu un plan victorios, habar n-am pe ce criterii stabilit, m-am internat miercuri ca să ies nou sâmbătă. ehe... după ce am văzut cuţitul şi câte am tras ... sâmbătă mă vroiam adoptat de ăia din spital, că nu mai aveam curaj nici să tuşesc. una peste alta, de la zi la zi mi-a fost mai bine, aşa că azi am fost externat şi-s acasă între o telecomandă şi câte o oră de dat pe internet, îngrijit ca un copil.

de m-aţi vedea...

joi, 6 ianuarie 2011

Transfăgărăşan, pentru Jane

Din ce îmi amintesc eu, văzând de jos, că e Transfăgărăşanul, am marcat cu roşu în Paint, cam stângaci. Ar mai fi nişte şerpuiri, sub căldarea Bâlea, dar nu merită căutate de la distanţa asta. Poza e facută de pe DN1, la vreo 3 km de intersecţia cu Transfăgăraşanul, înspre Sibiu.

marți, 4 ianuarie 2011

fotojurnal de iarnă

în oraş, după ce ninge cu soare
ne facem ca lucrăm
apoi ne retragem la o bârfă
şi plecăm la ţară, cu ochii-n soare

***
Transfăgărăşanul, văzut din sat
***
după o scurtă încălzire
care pe care
salut!